Caietele muzeului

De la organism urban la locuință

Publicat în Caietele muzeului 7/2023, pp. 49-69.

Rezumat

Începând cu perioada interbelică, pornind de la intuițiile lui Gustavo Giovannoni, școala italiană va pleda pentru o abordare diacronică a spațiului urban, privindu-l prin prisma arhitecturii sale. În perioada postbelică, având ca temei teoria Giovannoniană, se dezvoltă în spațiul roman Școala tipo-morfologică italiană, având loc finalmente și introducerea în vocabularul de specialitate a termenului storia operante (istorie operativă).

Cuvinte-cheie

patrimoniu urban; țesut urban; Gustavo Giovannoni; Școala tipo-morfologică italiană

Descărcare

Caietele-muzeului-7-2023-art-57.pdf

Citare

Stoica, A. (2023). De la organism urban la locuință. In Caietele muzeului, 7 (pp. 49-69). Editura Universitară Ion Mincu. https://caietele-muzeului.uauim.ro/nr/7/57/

Referințe

  1. Această parte a cercetării a fost realizată în timpul stagiului de formare post-universitară la Accademia di Romania in Roma (martie 2023-decembrie 2023), obținut cu sprijinul statului român prin programul național de burse „Vasile Pârvan”. Coord. științific: prof. dr. arh. Rodica Crișan
  2.  CALVINO, Italo, Le citta invisibili, Letteratura italiana Einaudi, editione di riferimento: Einaudi, Torino, 1972, p.14
  3. Secțiunea “Preambul” a lucrării de față a fost scrisă pe baza lucrării de disertație a autorului, denumită De la metoda Giovannoniană la storia operante, îndrumător lect.dr.arh. Toader Popescu. Lucrarea a fost susținută în sesiunea 2021, organizată de Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București și poate fi parțial consultată în volumul  Cercetare & Proiect. Disertaţie / Research & Design. Dissertation, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2022
  4. POPESCU-CRIVEANU, Irina, articol L’URBANISME SELON SES PRINCIPES HISTORIQUES, în GHYKA, Celia; INACOVESCU, Ioana; POPESCU-CRIVEANU, Irina; ȘERBAN, Alex-Leo: New Europe College GE-NEC Program 2002-2003/ 2003-2004, București, 2006
  5. Așa cum va fi cunoscută denumită ulterior, în urma analizării ei de teoreticieni precum Giovanni Carbonara (în CARBONARA, Giovanni, Avvicinamento al restauro. Teoria, storia, monumenti, Liguori, Napoli, 1997) sau Renato Bonelli  (BONELLI, Renato, Storiografia e restauro, 1980 în Restauro, nr. 9/1980, 51, pp. 83-91, Napoli, 1980)
  6.  În spațiul românesc, în referirile teoretice și la nivelul învățământului de arhitectură, observăm noțiunii restaurării urbane în vocabularul de specialitate încă din anii ’90 ai secolului trecut, prin textele profesorului Gheorghe Curnischi-Vorona. Fără o referire explicită la metoda școlii italiene, dar urmărind principiile trasate de aceasta, amintim preocuparea pentru restaurarea urbană în spațiul românesc prin articolele lui Gheorghe Curnischi-Vorona (în Revista Monumentelor Istorice, în Revista Arhitectura), precum și articolele ce fac referire la reutilizarea clădirilor vechi (cu referințe directe la spațiul italian), publicate în Revista Monumentelor Istorice de Peter Derer (în special seria Reutilizarea clădirilor vechi)
  7.  De fapt, termenul restaurare urbană va fi asociat, începând cu finalul secolului al XX-lea, unei întregi discipline ce va cuprinde sub umbrela sa toate acele practici care vizează studii și intervenții în vederea conservării unor agregate urbane istorice minore (ansambluri sau zone cu țesut de locuire, văzute ca un întreg), alături de clădirile specializate regăsite în structura acestora
  8. RANELLUCCI, Sandro, Il restauro urbano: teoria e prassi., UTET, Torino, 2003, p. 198
  9. POPESCU-CRIVEANU, Irina, articol L’URBANISME SELON SES PRINCIPES HISTORIQUES, în GHYKA, Celia; INACOVESCU, Ioana; POPESCU-CRIVEANU, Irina; ȘERBAN, Alex-Leo: New Europe College GE-NEC Program 2002-2003/ 2003-2004, București, 2006, p. 23
  10. Ibidem
  11. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 23. În cadrul problematicii restaurării arhitecturale, Gustvo Giovannoni este cunoscut pentru paradigma restaurării științifice. Acesta va transpune parțial o serie din direcțiile acestui modus operandi în scara țesuturilor urbane, pledând – într-un demers dialectic – pentru medierea relației vechi-nou și pentru tratarea țesutului minor drept un monument, în ansamblul său. Metoda este comentată in extenso în POPESCU-CRIVEANU, Irina, articol L’URBANISME SELON SES PRINCIPES HISTORIQUES, în GHYKA, Celia; INACOVESCU, Ioana; POPESCU-CRIVEANU, Irina; ȘERBAN, Alex-Leo: New Europe College GE-NEC Program 2002-2003/ 2003-2004, București, 2006
  12. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 31
  13. RANELLUCCI, Sandro, Il restauro urbano: teoria e prassi., UTET, Torino, 2003. Deși paradigma restaurării științifice a fost amendată și revizuită odată cu apariția restaurării critice și a teoriei lui Cesare Brandi, teoria lui Giovannoni în ceea ce privește abordarea țesuturilor minore istorice, în contextul exigențelor orașului modern, rămâne recunoscută drept un demers ce a schimbat complet problematica restaurării patromoniului, iar direcțiile trasate de el în perioada interbelică încă se regăsesc în Chartele moderne de restaurare, dedicate zonelor urbane istorice.
  14. Trad. Istorie operativă
  15. Conf. CRISTINELLI, Giuseppe, Saverio Muratori e Egle Renata Trincanato: la nascita del restauro urbano in Italia, GB EditoriA, Roma,  2013
  16. CATALDI, Giancarlo, articol - From Muratori to Caniggia: the origind and development of the italian school of design typology, în Urban Morphology. Journal of the International Seminar of Urban Form, 7(1), Roma, 2003, pp. 27-28
  17. MARETTO, Marco, articol - Saverio Muratori: towards a morphological school of urban design, în Urban Morphology. Journal of the International Seminar of Urban Form, Roma, p. 22
  18. Manifestate prin lucrări precum volumul Vecchie città ed edilizia nuova sau articole: L’ambiente dei monumenti, pentru Associazione Artistica fra i Cultori di Architettura, Roma 1918; Il “diradamento” edilizio, în Annali della Società degli Ingegneri e degli Architetti Italiani. Bollettino, 11, 1903
  19.  Termen introdus de Saverio Muratori prin lucrarea Studi per una operante storia urbana di Venezia, 1950. Nu este asociat în mod direct lui Gustavo Giovannoni (volumul Vecchie città ed edilizia nuova apare înainte ca acest termen să existe în limbajul școlii italiene), însă în prezenta cercetare considerăm teoria sa a pus, de fapt, bazele ideii utilizării istoriei în sens operațional, ala cum se menționează și în GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, pp. 292-295 (Postfață volum, scrisă de Irina Popescu-Criveanu)
  20.  CATALDI, Giancarlo, articol - From Muratori to Caniggia: the origins and development of the italian school of design typology, în Urban Morphology. Journal of the International Seminar of Urban Form, 7(1), Roma, 2003, p. 21
  21.  Pentru o dezbatere in extenso privind confruntarea Școala tipo-morfologică - Școala din nord, vezi interviu Franco Purini http://www.archidiap.com/intervista/franco-purini-la-scuola-romana-del-dopoguerra/.
  22.  ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, and London, 1981, p. 55
  23.  Teoria din spatele artefactelor urbane reiterează o direcție trasată și de Giovannoni la începutul secolului – aceea a extinderii noțiunii de monument inclusiv asupra țesutului minor; Rossi lucrează cu binomul locuire (țesutul de bază ,în școala romană) – elemente primare (cele ce reprezintă țesutul major, corespondentul celui specializat în accepțiunea tipo-morfologică).
  24.  Pentru un studiu critic recent in extenso vezi și BONACCORSO, Giuseppe; MOSCHINI, Francesco, Gustavo Giovannoni e l’architetto integrale. Convegno interzanzionale, Accademia Nazionale di San Luca, Roma, 2019
  25.  GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 292 (Postfață volum, scrisă de Irina Popescu-Criveanu)
  26. Apărută în 1931, același an în care are loc și prima Conferință internațională a conservării și restaurării monumentelor istorice de la Atena, unul dintre inițiatorii acesteia fiind chiar Giovannoni;
  27.  GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 10 (prefață de Cristian Serverin)
  28.  L’Urbanisme face aux villes anciennes, trad. F. Choay, 1998; pasajul în limba română este preluat din prefața volumului Orașele vechi și noul urbanism, trad. Cristian Severin
  29. Saverio Muratori, alături de întreaga școală tipo-morfologică italiană (școala romană + cea din nord, amintite anterior) sunt continuatorii tradiției Giovannoniene; de menționat este și faptul că Giovannoni a înființat Noua Școală Superioară de Arhitectură de la Roma, în 1919; sub conducerea lui discipline precum urbanismul, compoziția arhitecturală sau restaurarea erau predate concomitent, prezentate în directă legătură una cu alta, metodă didactică prezentă și în ziua de astăzi în învățământul italian de arhitectură.
  30. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, pp. 86-87
  31. Op. cit., p. 10 (prefață de Cristian Serverin)
  32. „extinderea orașelor și îmbunătățirea vieții în țesutul construit existent”, preluată din în POPESCU-CRIVEANU, Irina, L’URBANISME SELON SES PRINCIPES HISTORIQUES, în GHYKA, Celia; INACOVESCU, Ioana; POPESCU-CRIVEANU, Irina; ȘERBAN, Alex-Leo: New Europe College GE-NEC Program 2002-2003/ 2003-2004, București, 2006
  33. De fapt, comform lui Giovannoni, aceasta reprezintă o primă etapă în vederea unei dezvoltări coerente a orașelor cu nucleu istoric. El subliniază rolul pe care arhitectura/scara arhitecturală o are în evoluția urbană – dacă miezul unui sistem este disfuncțional, abandonat, destructurat, întreg spectrul de relații între elementele acestuia au de suferit. Zonele nelocuite/nelocuibile din centrul orașului, intrate într-un proces accelerat de degradare, având însă o densitate construită mare, de multe ori direct proporțională cu valoarea lor culturală și arhitectural-urbanistică, își găsesc corespondentul în „suburbii” apărute forțat la periferii, construite haotic, strict pentru a suplimenta nevoia de locuințe.
  34.  Traducere în limba română a termenului architetto integrale, conf. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016
  35. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 23
  36. ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, and London, 1981, p. 46
  37. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 41 – descrie ceea ce avea să devină mai târziu în teoria Școlii tipo- morfologice conceptul conștiinței spontane
  38. Anumite principii ale acestuia pot pătrunde inclusiv în dimensiunea vernaculară de construire, prin intermediul meșterilor
  39. ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, and London, 1981, p. 54
  40. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 32-33
  41. Ibidem
  42. DARIN, Michael, articol -  The study or urban form in France, Ecole d’architecture de Versailles, Paris, 1998, p. 63
  43. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, pp. 27-28
  44. Țesutul orașelor medievale reprezintă unul dintre cele mai relevante exemple de manifestare în construirea orașelor a unei aparente conștiințe spontane ce capătă însă influențe artistice/intră în contact cu anumite „criterii artistice formale”, așa cum subliniază și Giovannoni în repetate rânduri. Este adevărat că factorii externi (necesitatea de apărare ce generează o predispoziție pentru aplasarea așezărilor umane în zone de deal/munte, nevoia de ameliorare a condițiilor climatice mai aspre, specifice zonelor înalte, densificarea populației versus clasele sociale bine delimitate) sunt determinanți pentru configurarea burgurilor – de la conformarea schemei traseelor până la metamorfozele apărute la nivelul tipologiilor constructive (vezi exemplul locuințelor nobiliare cu turnuri din orașe italiene precum Bologna, Ravena sau Lucca, sau exemplul locuințelor unifamiliale fortificate). Totuși, anumite principii artistice – vezi Giovannoni, Orașele vechi..., p. 28) Intenționalitatea artistică devine și mai evidentă în cazul piețelor medievale, care capătă rolul de poli urbani (în cazul orașelor mai mari, precum Florența sau Padova, cu mai multe piețe înglobând funcțiuni segregate – piața „catedralei”, piața „primăriei” etc.) sau de centre ale vieții civice (în orașe mai mici – Lucca, Vitebro) – p. 40
  45. În lucrarea de față ne referim la noțiunea organismului urban așa cum a fost ea înțeleasă și promovată de teoriile ce au stat la baza metodei istoriei operative (de la Giovannoni până la Muratori și Caniggia), dat fiind faptul că scopul nostru principal este acela de a aduce în prim plan importanța acestui concept în lucrul cu scara arhitecturală. O tratare pe larg a evoluției noțiunii organismului urban/problematicii organicității urbane în teoriile de urbanism vezi poate fi găsită în IONIȚĂ, Cătălina, Golul ca instrument conceptual de investigare a organicitatii orasului postindustrial, Asociatia Arta in dialog, București, 2020
  46. GIOVANNONI, Gustavo, Orașele vechi și noul urbanism, trad. din limba italiană realizată de I. SEVERIN, Cristian, editura Gemma, București, 2016, p. 11 (prefață de Cristian Severin)
  47.  Aici avem de-a face cu următoarea dualitate, explicată pe larg în ALEXANDRU, Mihai, Policentralitate și coerență metropolitană, Asociația Arta in dialog, București, 2020: adunarea oamenilor într-un loc, manifestată prin aglutinarea de locuințe, generează și necesitatea densificarii tesutului major, exprimat prin institutii (laice sau religioase); în același timp, ea este favorizată de preexistența unor elemente de țesut major – catalizatorii urbani, la care făceam referire anterior.
  48.  Unul dintre cele mai importante exemple pentru situația în care contextul devine per se parte din compoziția unui monument îl reprezintă situația Pieței San Pietro de dinaintea demolării Spinei di Borgo pentru a construi Via della Conciliazione. Gândirea „oscilantă” a lui Bernini, între o piață tipic barocă, deschisă (către Piața Rusticucci, încadrată perimetral de țesutul cartierului Borgo) și cea renascentistă, închisă (proiectul inițial prevăzând în zona accesului un portic ce completa colonada laterală, care finalmente nu a mai fost construit) a avut ca rezultat o soluție mai degrabă mediatoare între contextul dat de substratul medieval preexistent (zona Spinei di Borgo, țesut informal) și noul spațiu urban inserat (proiectat). Conectat cu Piața Rusticucci, formând împreună cu aceasta o succesiune de spații cuprinse în țesutul istoric preexistent și închise pe limita estică de țesutul Spinei di Borgo, ansamblul San Pietro era descoperit treptat, venind de pe străzile înguste ce delimitau Spina (Borgo Nuovo la nord și Borgo Vecchio, la sud), căpătând astfel un „efect amețitor de mărime și compoziție titanică” . Această situație reprezenta, de fapt, un exemplu esențial pentru înțelegerea modului în care textura urbană preexistentă putea deveni per se un element structrant și un factor activ în funcționarea unui organism arhitectural nou.
  49.  BONACCORSO, Giuseppe; MOSCHINI, Francesco, Gustavo Giovannoni e l’architetto integrale. Convegno interzanzionale, Accademia Nazionale di San Luca, Roma, 2019, p. 182
Cuprinsul numărului 7/2023

Secțiunea 1 - Învățământul de arhitectură

Secțiunea 2 - Metode de restaurare a patrimoniului arhitectural

Secțiunea 3 - Evenimentele muzeului